De la un timp, tot ce atingea el
se prefăcea în tăcere.
Din tăcere era făcut vinul roșu, vâscos,
vasul cu miere
și pomii din livadă, la fel...
înserarea și timpul, atât cât i-a mai rămas,
și tot din tăcere așternutul lucios
-pe vremuri plăcut foșnitor- din atlas!
Deasupra bărbatului izolat între ploi
care uitase demult cuvintele toate
la apus pescăruși negri roteau, muți și greoi
tot mai aproape.
Iar regele demult nu mai avea somn
căci liniștea se lăsase în visele lui
ca un mucegai... Era domn
doar peste însingurarea și absența oricui.
22 februarie 2026
Comentarii