Am pipăit cu toată palma, ușa. Era acolo dar știam că nu e...
deși din lemn parcă țâșnea sânge, în broboane mărunte.
(Pe când ea părea o vietate zbârcită, bătută în cuie-
eu păream o altă ușă, cu deschizătura pe frunte).
Aș fi putut să trec prin ea și-ar fi putut trece prin mine
cu lemnul ei sângerând peste lemnul meu obosit
am fi putut să fim una, hotar între lumile cele străine
loc bun pentru moarte și viață, loc bun pentru iubit.
Am fi putut să fim una. Dar nu vom fi niciodată
căci nu voi cuteza să pășesc mai departe, nu eu...
Ci numai în vis palma mea se va întinde, curbată,
către ușa săpată în ochiul blând al lui Dumnezeu.
1 februarie 2019
Comentarii