Era un copil, cu o piatră în mână...
Ședea acolo, ezitant, obosit,
iar dezastrul viitor se ghemuise deasupra-i.
Bătrână,
o pasăre se răsucea în aer, ca un cuțit.
Copilul avea între sprâncene
o cută lată,
un rid permanent,
ca o albie ce se adâncise alene
până când se făcu o vale inundată
de torentul sudorii, incandescent.
Băiatul de care vă povestesc
stătea acolo, de oglinzi străjuit
-un peisaj nefiresc,
și neîngăduit-
și se tot gândea, de-o săptămână,
cântărind în căuș răceala fără cusur.
Era doar un copil cu o piatră în mână
și o mie de-oglinzi respirau, îngrozite, în jur.
16 februarie 2022
Comentarii