Stăteau în jurul lui
și-l întrebau, curioși,
cum e pe-acolo de unde vine...
dacă oamenii sunt urâți sau frumoși,
dacă săvârșesc lucruri rele
sau sunt cuminți și le e bine.
Doar că el nu știa
să fi fost plecat...
Iar de amintit, nu-și amintea
decât despre ziua de ieri
(într-un fel, ce-i drept, depărtat)
de parcă așa
fusese toată viața de până acum.
O dâră de fum.
O stafie.
Un zmeu de hârtie.
Căci „aici” era „dincolo”, nu-i așa?
iar „dincolo” se făcea „nicăieri”
-din câte înțelegea-
la fel cum „oricând” suna ca și cum
ar fi putut să fie „acum”,
iar același „acum” singur, iată,
avea să fie, mai curând, „niciodată”.
30 iunie 2022
Comentarii