Privesc atentă. În zare se văd, postume,
o sumedenie de alte zări suprapuseși-o mulțime de alte tării...
Oh! numai aici, unde sunt eu, e doar o lume
și oamenii-s încă vii...
Dincolo rotesc o mie de vieți duse
ermetic strânse (precum inelele unui copac din câmpie
a cărui vârstă nimeni n-o știe)
în jurul grădinii unde stau și jelesc.
Iar spre fiecare orizont concentric bănuit
alunecă un soare diferit,
îndreptându-se către amurg, firesc;
și-apoi nenumărate constelații se mișcă, gălbui,
în noaptea cea mare care nu e a mea.
Numai aici, unde sunt eu, e doar o stea
și fiecare om viu crede că-i steaua lui.
31 ianuarie 2025
Comentarii