încât filele se deschideau de la sine
iar înăuntru se vedeau vieți, și zile senine,
și lumi de mesteceni, și poteci șerpuite.
Totul de-adevăratelea. Căci povești nu mai erau...
Copiii nu știau să citească, părinții erau străini
iar bunicii nu se născuseră încă, ci rătăceau
căutând o ușă deschisă printre candele și lumini...
Fetița se aruncă în carte ca-ntr-o fântână
ținând un ban de aramă în mână.
O clipă, doar atât a durat...
Când s-a întors, era așa de bătrână
încât nu-și mai amintea ca vreodată să fi plecat.
...............................................
(Deodată, un stol de gloanțe îi fâlfâi în urechi,
veneau din filele cărții, dintr-un război foarte vechi
și-atât de ușor i-au înflorit pe arcadă!
Însă ea n-a mai avut timp să înțeleagă, să creadă...)
29 noiembrie 2025
Comentarii