O sută de ani a navigat fericit
între insule; și fiecare insulă i se părea
că seamănă cu a lui... la fel erau casele,
și zilele ferite de orice tumult,
la fel era țărmul cel auriu și tihnit...
Oamenii se zăreau îmbrăcați ca demult
-exact așa cum și-i amintea-
și în aceeași limbă știută se-nțelegeau frumoasele
oprite în drum, lângă chiparoșii de catifea.
Iar pe oricare insulă vedea că-l așteaptă
o femeie închisă-n nisipul din ceas,
o femeie care era numai a lui. Înțeleaptă,
ea țesea un lințoliu vrăjit
făcut din tot timpul ce le-a mai rămas!
(ele aveau vârste diferite, însă toate -același destin)
L-ar fi întâmpinat cu pâine, cu vin
și l-ar fi culcat în odaia regească
ocrotindu-l ca pe-un pribeag ostenit
și l-ar fi iubit... dacă ar fi putut să îl recunoască.
Dar niciuna dintre ele nu și l-a mai amintit...
6 iunie 2026
Comentarii