Atât de bătrân meșterul ajunsese...
În palma lui, însă, pământul era viu și scâncea
iar sângele olarului îi dădea argilei, tot mai adese
năluciri din tot ceea ce-și amintea...
Însă nu coaja de lut, oarecare, era rodul promis
la finalul îndelungatei sale zbateri fertile,
ci, ceea ce, într-o tainiță, olarul ținea bine închis:
conturul de aer la care lucra de-ani de zile...
Știa omul că-ntr-o noapte, dintr-o vară mai fericită,
în căușul unui vas despre care nu-i va vorbi nimănui
el va potrivi forma de aer desăvârșită
și-o va culca în lutul proaspăt, gălbui...
O amforă -doar atâta avea să rămână, din viața lui întreagă.
Și numai ceramica-aceea va avea suflet și-o să-nțeleagă...
30 august 2026
Comentarii