IN MEMORIAM , GABRIEL GARCIA MARQUEZ



...care a plecat „dincolo”, în celălalt timp, pe 17 aprilie 2014

În inocența mea , credeam că scriind UN VEAC DE SINGURĂTATE Gabriel Garcia Marquez își câștigase DREPTUL DIVIN de a-și trăi VEACUL LUI DE SINGURĂTATE ; mereu mi-am imaginat că nu i se putea refuza acest privilegiu și că viața lui se va închide, frumos, la vârsta de 100 de ani.

Gabriel Garcia Marquez știa cum arată moartea și a descris-o într-o pagină celebră de roman, cum ședea și cosea alături de Amaranta Buendia:

„...căci moartea îi acordase privilegiul de a se anunţa cu câţiva ani mai înainte. O văzuse într-o amiază arzândă, cosând alături de ea pe verandă, puţin după plecarea lui Meme la pension. O recunoscu îndată şi nu găsi nimic înspăimântător în ea; moartea era o femeie înveşmântată în albastru, cu părul lung, cu un aer puţin demodat, şi la care se putea descoperi o oarecare asemănare cu Pilar Ternera de pe vremea când ajuta la bucătărie. S-a întâmplat în repetate rânduri ca Fernanda să fie prezentă, dar ea n-o văzu de loc, în ciuda faptului că era atât de reală şi atât de umană, încât o dată o rugă pe Amaranta să binevoiască a-i trece aţa prin ac. Moartea nu i-a precizat când avea să o ia, nici dacă ultima ei oră era înscrisă înainte de aceea a Rebecăi, ci îi porunci să înceapă să-şi ţeasă propriul linţoliu începând din 6 aprilie următor. Îi îngădui să-şi facă unul cât de complicat şi de măiestrit doreşte, cu condiţia să pună în el aceeaşi probitate ca şi în confecţionarea celui al Rebecăi, şi o preveni că va muri fără durere, fără chin şi fără amărăciune, la lăsatul serii în care-l va isprăvi...”
...........................................................................................................

De aceea, m-am gândit mereu că dacă Gabriel Garcia Marquez ar fi început să scrie un roman fabulos, întortocheat și splendid , spre finalul vieții, așa cum Amaranta și-a cusut - cu nestăvilită fantezie - lințoliul, poate că femeia învestmântată în albastru s-ar fi ținut departe de el până la împlinirea celor 100 de ani...

Comentarii

Anonim a spus…
Nu sunt surprins. Deja știu că reușiți magistral să ajungeți la esențe folosind cele mai potrivite citate din personajele prozei. Și de astă dată vă ieșit. Minunat omagiu!
George Dinu