Un ciob de gheață în căușul palmei, fierbinte ...
Încerc să-l simt cum mă amorțește, mă strânge,
dar în loc de asta el se schimbă-ntr-un râu fără minte,
și pe LINIA VIEȚII își taie albie până la sânge...
trecându-mi prin capilarele delicate, nepotolit
și mai departe călătorindu-mi prin vene,
până când viitura lui enormă ajunge să rupă, grăbit
stăvilarul ridicat de mine, treizeci de ani mai devreme.
Și tâșnește prin ochi, și începe să curgă torent
pe conturul obrajilor rotunjiți, până pe maxilar
iar de-acolo se preface, pe podea, într-un alt râu, imprudent,
și nu mai e chip să-mi fac degrabă un alt stăvilar
Însă râul îngheață... făcându-se sfoară de sticlă sărată
pe care-o calc cu picioarele goale și o fac zob
ca să pot să întind, tremurând, palma însângerată
și să-mi aleg din dezastru - a câta oară? – un ciob...
( 29 martie 2018)
Comentarii