Nu pe malul APEI , ci pe malul ABURULUI, încă o dată, aștept ...
- din pricina lui orizontul nu-i linie, ci-i o panglică zdrențuită și lată-
dar cum aș putea să aflu adâncimea acestui concept
dacă nu îndrăznesc să mă scufund în negură, dintr-o dată ?
Cu degete lacome ating conturul vag și pumnul îl strâng
iar ceața condensează pe unghiile mele, egală,
ca și cum cu buricele degetelor mă tângui și plâng
lăsând amprente palide pe tivul lui tremurat, de cerneală...
Un mal de ABUR ... Ce fel de insulă de catifea tăinuiești
imaterialule a cărui formă o pipăi numai în gând ?
cu ce fel de daruri nebănuite încă mă ispitești ?
Ca și când sunt acolo chiar pentru mine, ca și când ...
Stau pe malul ABURULUI într-o barcă din fier și cenușă
cu gambele-atârnând în fluidul lui mișcător și lăptos
și văd cum departe, în masa vâscoasă se deschide o ușă
prin care lucește blând un deal împădurit și frumos.
Iar ochii mei albaștri privesc într-acolo, pieziș și prelung...
căci e dealul la care niciodată n-am s-ajung, n-am s-ajung.
(5 aprilie 2018)
Comentarii