Acum câțiva ani am fost în București , în zona de centru pe care, copil fiind , și petrecându-mi mare parte din vacanța de vară în București, am iubit-o atât de mult…
Am văzut pasajul de lângă Sala Palatului nu cu dezamăgire, ci cu groază… am intrat pe străduțele care duceau către Parcul Cișmigiu … o zonă devastată de bătrânețe, cred… Din terasele frumoase ale clădirilor vechi iarba și copăceii înfipți în crăpăturile pardoselilor creșteau în neștire. Vegetația – mai puternică decât spiritul, a învins… Pe zidurile caselor, la parter, eternul GRAFFITI , exprimarea plastică a tulburării unei întregi generații. Părea un oraș abandonat… am intrat în Cișmigiu, dar venind dinspre Sala Palatului… într-o groapă cu nisip, zăceau echipamentele unui loc de joacă din anii 70… aleile – fisură lângă fisură…băncile , umflate de-atâta vopsea aplicată strat peste strat… mi se părea că văd un om bătrân-bătrân în pielea goală, și-mi era jenă să privesc. Oamenii trec și nici nu mai observă urâțenia și decrepitudinea. O parte dintre ei au participat voios la distrugerea asta monumentală, iar acum arată cu degetul către municipalitate că de ce nu repară și nu face curat…
Am fost îngrozită. Singurul meu gând era să plec mai repede.
E ceva total neobișnuit… centrul a rămas al celor care nu mai au nici puterea, nici banii , nici avântul de a repara , în timp ce populația tânără migrează către cartierele noi mărginașe, cu acces controlat, cu creșă, grădiniță, scoală, bazin de înot în incintă …
Un organism bolnav e Bucureștiul . Inima lui moare , în timp „carcasa” se umple de blocuri de locuințe „selecte” , prost construite, cu terase imense de pe care te suflă vântul cu măsuța de cafea , cu tot…
Dar, dacă teatrul se poate face astăzi cu toate personajele dezbrăcate complet și urlând replicile pe scenă, dacă filmul, ieșit din sălile de cinematograf clasice și găzduit doar la „mall” nu mai este emoție și duioșie ci EFECTE , mamă! ce EFECTE!, dacă televiziunea este o isterie prelungită iar NET-ul pare o rețea de canalizare, unde mizeria, dejecțiile, fluidele puturoase curg liber , gravitațional, dacă presa nu mai există , de ce-ar mai supraviețui „inima Bucureștiului”? Cetățeanul se descurcă foarte bine și fără inimă…
20 noiembrie 2017
Comentarii