Acum niște ani, înainte de moartea lui Fidel, am văzut un film documentar despre Cuba. Era făcut de o echipă de francezi care, fără îndoială, n-aveau nici o treabă cu politica sau „corectitudinea...”. Căci subiectul documentarului era „intrarea în lume”, „debutul ” social, să spunem, al unei adolescente de 15 ani, vârstă la care , frumos îmbrăcată ( „ ca o regină”) , domnișoara pășește pragul spre marile promisiuni ale vieții... Afacerea asta a debutului în lume cere însă niște bani... iar banii sunt atât de puțini în lumea despre care vă vorbesc...
Există , totdeauna însă băieți buni dispuși să dea o mână de ajutor, pentru niște mărunțiș... porcul pentru petrecere trebuia adus dintr-un sat, de la mare distanță... Băieții aveau o mașină veche ... automobilele din Cuba , la drum mai lung, se strică... dar ce mare lucru e să repari un automobil? Toată lumea știe...
Filmul urmărește, în paralel, pregătirile de acasă... rochia, diadema... fotograful... căci se face un album care să imortalizeze frumusețea fetei din ziua în care împlinește 15 ani, adică secvența desăvârșită a „istoriei personale”, prinsă ca un fluture în insectar ... Când mama fetei desface mâna, o face cu precauție, împărțind bănuții cu parcimonie ... cum v-am spus, banii sunt foarte puțini...
Între timp, băieții au reparat motorul, pleacă mai departe... e o veselie cum n-ați mai văzut... Peste tot, pe unde trec, e plin de oameni pe străzi... rău îmbrăcați, cu papuci de plastic în picioare... femeile au cercei rotunzi, mari ... gablonzuri... toată lumea e senină. Nimeni nu se grăbește... dacă vor să circule pe mijlocul străzii , pe-acolo circulă, căci automobile sunt puține...
La fotograf se negociază bine , cu simțul răspunderii, PREȚUL NEPREȚUITEI suite de imagini în care domnișoara privește lumea cea mare în ochi, cu mândria și aroganța ingenuă a inocenței. Mama desface portofelul micuț... cu toată negocierea, operațiunea aceasta e mai scumpă, și asta e îngrijorător ... pentru că, nu știu dacă v-am spus, dar banii sunt foarte puțini...
În fine, până la urmă totul se termină cu bine, porcul ajunge la timp și femeile se pun pe gătit... fotograful o așază pe frumoasa adolescentă, purtătoare de diademă, în poziții cât mai distinse și cuceritoare, rochia strălucește, albă, iar cerceii din strasuri aruncă scântei în aparatul de fotografiat antediluvian. Oaspeții sosesc, cu daruri... nu cine știe ce... deoarece, cred că v-am mai spus, banii sunt foarte puțini...
Băiații care au adus porcul nu s-au ales cu nimic... doar cu aventura. Au cheltuit mica lor comoară pe drum, dar râd de se-ndoaie . Lumea dansează fără oprire în lumina chioară a unui bec cu abajur aproximativ... muzica e splendidă... muzicanții nu prea au dinți, dar sunt numai suflet... ultima plată către ei va merge... pentru că, așa cum știți deja , banii sunt foarte puțini...
...............................................................................................
Am coborât de la birou la ora nouă seara. Vreme plăcută, 7 grade cu plus, ploaia a stat demult, stelele, nu prea multe, se văd printre copaci. Vreme de plimbare... pentru adolescenți, vreme de pupat pe sub copaci... În stație, un singur taxi... îl cunosc pe taximetrist, e pasionat, ca și mine , de cuvinte încrucișate. Mai demult, l-am încurajat să treacă de la începători , la avansați... până la nivelul EXPERT mai are ... atât cât stă în stație se ocupă cu dezlegatul și se scarpină în cap cu capătul creionului ... nu are curaj să scrie cu pixul, încă... Ne salutăm politicos, îl întreb cum stă cu rebusul, nu trebuie să-i spun unde stau, că știe . Trei kilometri și jumătate avem să ne ținem de urât până la mine acasă... Privesc pe geam... un oraș pustiu... sunt foarte atentă, în cei trei kilometri și jumătate, o parte dintre ei străbătuți pe străzi din centru, văd UN SINGUR OM, ieșind dintr-un market. Nimeni pe la crâșme... nimeni pe trotuare... nici un cuplu de îndrăgostiți pe sub copaci...
Am ajuns acasă, taxiul oprește, și scot portofelul, să plătesc cursa. Când extrag hârtia de zece lei și încă doi lei pe lângă ea, văd că am, din câte se pare, suficient de mulți bani în portofel...
8 februarie 2018
Există , totdeauna însă băieți buni dispuși să dea o mână de ajutor, pentru niște mărunțiș... porcul pentru petrecere trebuia adus dintr-un sat, de la mare distanță... Băieții aveau o mașină veche ... automobilele din Cuba , la drum mai lung, se strică... dar ce mare lucru e să repari un automobil? Toată lumea știe...
Filmul urmărește, în paralel, pregătirile de acasă... rochia, diadema... fotograful... căci se face un album care să imortalizeze frumusețea fetei din ziua în care împlinește 15 ani, adică secvența desăvârșită a „istoriei personale”, prinsă ca un fluture în insectar ... Când mama fetei desface mâna, o face cu precauție, împărțind bănuții cu parcimonie ... cum v-am spus, banii sunt foarte puțini...
Între timp, băieții au reparat motorul, pleacă mai departe... e o veselie cum n-ați mai văzut... Peste tot, pe unde trec, e plin de oameni pe străzi... rău îmbrăcați, cu papuci de plastic în picioare... femeile au cercei rotunzi, mari ... gablonzuri... toată lumea e senină. Nimeni nu se grăbește... dacă vor să circule pe mijlocul străzii , pe-acolo circulă, căci automobile sunt puține...
La fotograf se negociază bine , cu simțul răspunderii, PREȚUL NEPREȚUITEI suite de imagini în care domnișoara privește lumea cea mare în ochi, cu mândria și aroganța ingenuă a inocenței. Mama desface portofelul micuț... cu toată negocierea, operațiunea aceasta e mai scumpă, și asta e îngrijorător ... pentru că, nu știu dacă v-am spus, dar banii sunt foarte puțini...
În fine, până la urmă totul se termină cu bine, porcul ajunge la timp și femeile se pun pe gătit... fotograful o așază pe frumoasa adolescentă, purtătoare de diademă, în poziții cât mai distinse și cuceritoare, rochia strălucește, albă, iar cerceii din strasuri aruncă scântei în aparatul de fotografiat antediluvian. Oaspeții sosesc, cu daruri... nu cine știe ce... deoarece, cred că v-am mai spus, banii sunt foarte puțini...
Băiații care au adus porcul nu s-au ales cu nimic... doar cu aventura. Au cheltuit mica lor comoară pe drum, dar râd de se-ndoaie . Lumea dansează fără oprire în lumina chioară a unui bec cu abajur aproximativ... muzica e splendidă... muzicanții nu prea au dinți, dar sunt numai suflet... ultima plată către ei va merge... pentru că, așa cum știți deja , banii sunt foarte puțini...
...............................................................................................
Am coborât de la birou la ora nouă seara. Vreme plăcută, 7 grade cu plus, ploaia a stat demult, stelele, nu prea multe, se văd printre copaci. Vreme de plimbare... pentru adolescenți, vreme de pupat pe sub copaci... În stație, un singur taxi... îl cunosc pe taximetrist, e pasionat, ca și mine , de cuvinte încrucișate. Mai demult, l-am încurajat să treacă de la începători , la avansați... până la nivelul EXPERT mai are ... atât cât stă în stație se ocupă cu dezlegatul și se scarpină în cap cu capătul creionului ... nu are curaj să scrie cu pixul, încă... Ne salutăm politicos, îl întreb cum stă cu rebusul, nu trebuie să-i spun unde stau, că știe . Trei kilometri și jumătate avem să ne ținem de urât până la mine acasă... Privesc pe geam... un oraș pustiu... sunt foarte atentă, în cei trei kilometri și jumătate, o parte dintre ei străbătuți pe străzi din centru, văd UN SINGUR OM, ieșind dintr-un market. Nimeni pe la crâșme... nimeni pe trotuare... nici un cuplu de îndrăgostiți pe sub copaci...
Am ajuns acasă, taxiul oprește, și scot portofelul, să plătesc cursa. Când extrag hârtia de zece lei și încă doi lei pe lângă ea, văd că am, din câte se pare, suficient de mulți bani în portofel...
8 februarie 2018
Comentarii