Și sub blocul înalt o fi existând „șarpele casei” ?
S-o fi simțind respirația lui înghețată sub atâta oțel? Dar dacă șarpele e singur și-i este frică,
oare cine are grijă de el?
Șarpe trist, ghemuit în fundații,
drumul până afară e ca o zvâcnire din iad
urcând îți vei abandona pielea frumoasă
și-nlăcrimați îți vor fi ochii de jad
Șarpe care poți să mă duci atât de departe
în palme am să-ți țin carnea decojită, lumească,
până când vei avea febră, așa cum am eu
iar ochii tăi verzi o să mă recunoască...
Ochii tăi verzi, dincolo de rău și de bine
vor putea să privească, de-a pururi, prin mine...
12 martie 2018
Comentarii