Un ceasornicar, un librar , un tâmplar și patronul crâșmei. Nu sunt prieteni, sunt doar cunoștințe și nu știu prea multe unul despre celălalt. E vreme de război. La un moment dat, ceasornicarul îi adresează unuia din grup - „bisericuță” ad-hoc căreia i se adăugase, întâmplător , un fotograf mutilat , venit de pe front - următoarea întrebare : „Să presupunem că ai putea să mai trăiești o dată, dar ar trebui să te reîntrupezi într-o epocă îndepărtată, într-o țară aflată în stăpânirea unui tiran sângeros, care dispune , după toanele sale, de viața sclavilor care îi aparțin. El poate să-i omoare, să le violeze fetele și soțiile, să le ia copiii, să-i tortureze... dar, atenție! el poate face orice atrocitate pentru că ACEASTA este MORALA epocii sale, care îi permite și chiar îl încurajează să se comporte așa. În timp ce sclavul lui îndură toate umilințele... deși el este bun și sufletul său e curat , dar fiind sclav, este complet neputincios în fața brutalității, apărate de lege, a stăpânului. În care dintre cei doi ai dori să te reîncarnezi? În stăpânul odios pentru noi dar care crede că brutalitatea sa e legală și legitimă sau în sclavul blajin și chinuit , căruia nu i-ai putea reproșa nimic, dar a cărui existență nu înseamnă nici doi bani pentru perioada istorică descrisă ?” .
Unul dintre interlocutori este un bonvivant, altul este cam limitat în gândire și cam ignorant iar cel de –al treilea este un pragmatic. Întrebarea îi încurcă pe toți, stârnește chiar nemulțumirea celorlalți amici de ocazie...
De răspuns , răspunde doar cel de-al cincilea personaj, fotograful, singurul care are o opțiune. „Sclavul”- spune el - „aș vrea să fiu, pentru că doar acesta este nepătat, chiar dacă existența lui înseamnă doar suferință”.
Numai că acela care a lansat întrebarea, ciudatul ceasornicar, despre care nici unul dintre ei nu știe prea multe, nu-l crede și-l acuză de fățărnicie. Furios pentru o astfel de acuzație , fotograful , care-și închipuie despre sine că este un reper moral, îi denunță pe cei patru, pe care îi auzise exprimându-se prea puțin respectuos la adresa regimului în care trăiau.
Așa că , nu trece nici o zi și cei patru sunt săltați de „poliția politică” a vremii, și brutalizați în fel și chip. Dintr-o dată, regimul dispune de viața lor , după bunul său plac.... un bonvivant... un naiv... un pragmatic ... și un ceasornicar , despre care ceilalți nu știu nimic. Nu știu ei, dar noi știm... noi vedem cum, la el acasă, enigmaticul ceasornicar adăpostește copiii necăjiți pe care „regimul” i-a lăsat orfani, ridicându-le părinții și trimițându-i în lagăr.
În sediul poliției, cei patru sunt invitați să aleagă între viață și moarte, cu un singur gest : să pălmuiască un „dușman al regimului”, aflat în agonie în urma unei îndelungate torturi ... se poate presupune că acela, agățat pe granița dintre viață și moarte , nici nu-și va da seama că este pălmuit. Așa că palma, este de înțeles, nu ar fi pentru a-i spori lui suferința, ci pentru a-i forța pe cei patru, fiecare dintre ei fiind martor pentru ceilalți , să facă o alegere MORALĂ.
Fotograful, „stâlpul moralității” , a devenit, așadar, peste noapte, denunțător... credeți că va avea frisoane pentru asta ? De ce-ar avea? Omul era supărat iar MORALA EPOCII încuraja delațiunea, o sprijinea și o aproba. Așa că DILEMA MORALĂ nu mai era a lui, ci a celorlalți patru.
Puși în fața unei situații extreme , aceștia patru sunt siliți , la rândul lor, să facă o alegere. Trei dintre ei vor muri, refuzând să facă PACTUL CU DIAVOLUL... poate veți fi mirați că ei sunt bonvivantul , naivul și pragmaticul.
Singurul care acceptă să-l pălmuiască pe muribund este ceasornicarul , punând în balanță, pe un taler, DEZERTAREA SA MORALĂ iar pe celălalt soarta copiilor orfani , pentru care încropise, în taină, un mic cămin, acasă.
Așa că, rămânând singurul în viață din grup, cu mâinile murdare de sânge, omul este eliberat și iese în stradă, îndreptându-se , confuz, către casă. Numai că atunci începe bombardamentul . Și n-o să știm niciodată dacă în urma acestuia casa ceasornicarului a rămas în picioare. Cu alte cuvinte nu ne va spune nimeni dacă SACRIFICIUL SĂU MORAL a fost util sau inutil.
.......................................................................................
V-am povestit mai sus, prieteni , filmul lui Zoltan Fabri , A CINCEA PECETE , făcut în anul 1976 și bazat pe romanul cu același nume al lui Ferenc Santa. N-am găsit nici o altă pledoarie mai bună pentru faptul că, de mulți ani, nu mai pot judeca nimic în alb și negru, ci în nenumărate nuanțe de gri.
23 octombrie 2018
Comentarii