căci îmi vedeam pe podeaua sbârcită tălpile goale, crispate
și-mi zăream silueta confuză în bucățica de geam
Nu știu cum s-ar putea...dar eram acolo numai pe jumătate!
...iar cealaltă jumătate a mea călătorea deja, grăbită trecând
pe lângă mine (geamăna ei bătrână din oglinda cojită)
și mă gândeam :„...până când va umbla așa, până când? ”
Apoi am întors capul spre ea... ce-nșelătoare ispită...
Căci era tot mai tânără, mai fără de griji, mai străină
și cânta într-o limbă de pe alt continent, neștiut,
iar pașii ei mici lăsau pe podea picături de lumină
ca și cum ar fi aprins lumânări în bezna lumii de lut.
„De-ndată se va pierde”, mi-am zis, „...de îndată...
și doar un crochiu fumegând desfăcut va rămâne din ea
un abur golit, îndepărtându-se fără ca vântul să-l bată
și covorul de lumânări- constelația unui cer prăvălit pe podea!”
21 octombrie 2018
Comentarii
George Dinu