și curg nevăzute, acolo, pe sub păduri, pe sub grâu.
Murim de sete cu toții și de mâhnire pe rând
căci nu știe nimeni s-ademenească izvorul sau puiul de râu...
Doar fântâni avem voie, săpate cu degetele, cu dinții-
nări pe unde respiră fluviul de dedesubt
guri de abis odihnind stelele moarte și sfinții
( ah! unda volburată, eternă, curgând ne-întrerupt...)
Căci apa de jos, văduvită de țărmuri, se mișcă mereu
fără pești, fără melci, fără alge- umoare sărată
unde pescarii așteaptă să prindă sufletul meu
sau măcar imaginea lui , veche și-aproape uitată.
1 noiembrie 2018
Comentarii