Întâi o să urc dealul rotund, cel făcut din cenușă,
și fiecare pas va deschide-n adâncuri o ușă
căci vor fi o mie de uși capitonate-n ninsoare...
Apoi cel de nisip... care urcat în picioare nu poate să fie,
ci înotând pe spate, cu fața spre lună, așa o să-l sui...
unduind îngropată ca un șarpe pe culmea lui alburie,
pe jumătate-vrăjită de marea de la poalele lui...
Dealul de apă îl voi urca în genunchi și pe coate
acela-i Golgotă făcută din cioburi de gheață și spini
ocean la care fluviul sângelui meu volburat se va zbate
să ajungă odată și-odată, ca să dea rădăcini...
Numai dealul de pământ mai rămâne- exercițiu suprem-
deal crescut înăuntru, în piatră, ca o unghie rea,
care mă-așteaptă, hipnotic, și de care mă tem,
căci e cel care se hrănește, sălbatic, cu carnea mea.
(7 decembrie 2018, ilustrație Ștefan Câlția )
Comentarii