căci își întindea capul greoi, bubos și-ngălat
și scheuna-ncetișor, după ce focul din nară s-a stins...
Venea către palma mea. Trebuia, poate, să-l fi mângâiat?
Din botul peșterii ieșind precum Atena din țeasta divină
de parcă altă mamă decât muntele mut nici n-avea...
iar solzii albaștri păreau ciorchini uriași de glicină
pe trupul hidos ce spre mine, supus, se târa.
Din altă lume ... doar ochii, doar ochii-i luceau, plăgi neînchise
punți către-afundul de unde, singur, venea
și-n care demult focul veșnic înțepenise
ca o spuzeală, ca o molimă îndepărtată și rea.
Un pui de balaur dintr-o poveste, cumva rătăcită,
de care m-aș fi temut și-aș fi fugit altădată
mă ținea prizonieră-n privirea lui neclintită
adulmecându-mi mâna tremurând, înmănușată.
Și i-am închis ochii, cu degetele, ca să nu vadă
cum nu departe de mine, arcașii veneau, pe zăpadă...
22 martie 2019
și scheuna-ncetișor, după ce focul din nară s-a stins...
Venea către palma mea. Trebuia, poate, să-l fi mângâiat?
Din botul peșterii ieșind precum Atena din țeasta divină
de parcă altă mamă decât muntele mut nici n-avea...
iar solzii albaștri păreau ciorchini uriași de glicină
pe trupul hidos ce spre mine, supus, se târa.
Din altă lume ... doar ochii, doar ochii-i luceau, plăgi neînchise
punți către-afundul de unde, singur, venea
și-n care demult focul veșnic înțepenise
ca o spuzeală, ca o molimă îndepărtată și rea.
Un pui de balaur dintr-o poveste, cumva rătăcită,
de care m-aș fi temut și-aș fi fugit altădată
mă ținea prizonieră-n privirea lui neclintită
adulmecându-mi mâna tremurând, înmănușată.
Și i-am închis ochii, cu degetele, ca să nu vadă
cum nu departe de mine, arcașii veneau, pe zăpadă...
22 martie 2019
Comentarii