cu trupuri descărnate și cenușii.
Dar cum să urc, cum să calc pe vertebrele lor
când toate erau lunecoase, tremurânde și vii ?
Când toate sângerau, părând c-o să moară
și scânceau de durere, în cor,
cochilii golite de melcii smintiți, într-o seară
și despuiate de ziduri, pe exterior...
Coloane răsucite către niciunde, arbori străini
luându-și unul altuia lumina solară
și împletindu-și nefireștile rădăcini
cu spuma norilor, crescută-n afară,
spirale smulse din carcasa în care au fost
trufaș cutezând să se-nalțe, fragile,
căutând în scurgerea lumii un alt adăpost
arhitecturi osificate și inutile...
..........................................................................
„Niciodată, niciodată n-am să le calc pe trepte”, mi-am spus.
Și-am închis ochii. Și-am plâns. Și-am zburat, eliberată, în sus.
16 martie 2019 ( ilustrație Otraocy Osamás)
Dar cum să urc, cum să calc pe vertebrele lor
când toate erau lunecoase, tremurânde și vii ?
Când toate sângerau, părând c-o să moară
și scânceau de durere, în cor,
cochilii golite de melcii smintiți, într-o seară
și despuiate de ziduri, pe exterior...
Coloane răsucite către niciunde, arbori străini
luându-și unul altuia lumina solară
și împletindu-și nefireștile rădăcini
cu spuma norilor, crescută-n afară,
spirale smulse din carcasa în care au fost
trufaș cutezând să se-nalțe, fragile,
căutând în scurgerea lumii un alt adăpost
arhitecturi osificate și inutile...
..........................................................................
„Niciodată, niciodată n-am să le calc pe trepte”, mi-am spus.
Și-am închis ochii. Și-am plâns. Și-am zburat, eliberată, în sus.
16 martie 2019 ( ilustrație Otraocy Osamás)
Comentarii