Nu mai am nevoie de mâini, nu mai am nevoie de față,
nu-mi mai trebuie pașii- ce să mai fac de-acuma cu ei...
Nemișcarea deplină mult prea lesne se-nvață
dacă înțelegi ce urmează, dacă accepți, dacă vrei...
Nu mai am nevoie de gânduri, nici de auz, nici de-artere
căci sângele meu a uitat drumul pe care pășea
și explodează într-o jerbă de flăcări ... o sfâșiere
care se vede, splendidă, de pe cea mai sălbatică stea.
Nu mai am nevoie de coaste- ce să ascundă , ce oare...
când din colivia lor delicată vietatea cea mică-a fugit,
la ce să-mi mai folosească o închisoare
cu ușa crăpată, cu geamul spart și cu cerul deasupra, ciobit...
23 aprilie 2019- fotografie Antonio Palmerini
Comentarii