și nici o intrare, și nici o alegere încă...
o cetate din mineralul rece și pur
imobile, înfipte în pielea pământului. Stâncă.
Nimic nu mai e. Chei nu sunt, nici ivăre de argint
ca să pot deschide încleștarea grăbită
a celor patru-sute-de-răspunsuri care mă mint
și a celor patru-sute-de-flăcări flămânde. Ispită.
Căci patru-sute-de-nopți neîncetat am dormit
pe pragul ușilor ferecate în mine -
o cușcă toracică făcută din fâșii de granit
cu balamale țepene, sfidătoare, sublime.
.........................................................................
Închide cerul deasupra. Fă pardoseală din bătrânele mări.
Ascultă fluidul cum urcă pe-ncheieturile tale tăcute.
Respiră adânc în apa sărată. Răspunde acelei chemări.
Zilele tale... nopțile tale... ușile tale. Mereu, patru sute.
7 aprilie 2019
Comentarii