Trăiam două vieți căci nu dormeam niciodată
și mă pricepeam să zbor până la geamul cu sită
dincolo de care era lumea... lumea adevărată...
Aveam amintiri. TIMPUL era despicat peste poate
ca limba de șarpe întrezărită abia
între fălcile acelei reptile visate
care , din când în când, mă-nsoțea...
Căci TIMPUL era tainica mea închisoare,
făcută din două pleure periculos de subțiri
între care stătea, întinsă perfect, ca o boare
viața trecută... Cum v-am spus, eu aveam amintiri...
Eram puiul de bufniță, palid, izbindu-se-n geam...
Cu ochi albaștri ca de femeie. Chiar acela eram...
9 aprilie 2019
Comentarii