că la început pierderea nici nu se simte măcar
iar țesătura din straiul de pene, cu desenul ei viu,
nu doare... Că e doar o joacă, un blând avatar...
Că pot să-mi pierd penele de pe aripi, râzând,
să le-mpletesc într-un val de pânză bogată
ca un tegument uimitor întins pe pământ-
numai că n-o să-l mai pot desprinde vreodată
căci deasupra, deasupra... va crește iarba nebună
și în carne o să-și taie apele drum,
trandafiri urcători vor trece, prin umeri, spre lună...
Iar eu voi fi ALTCINEVA, nu aceasta de-acum.
Mai puțin pasăre și mai degrabă femeie
mai puțin reală, mai nebănuită, rătăcită-n pustii
pe măsură ce voi uita cuvintele-cheie
care să mă aducă înapoi... de pe unde voi fi.
Că n-am să mai zbor... ci voi privi doar zarea, departe.
..............................................................................
Că DUPĂ PREFACERE nu-mi va mai fi frică de moarte.
marți, 7 mai 2019
Comentarii