ANAFOR

                                    
Fiecare poveste are-o portiță
cioplită dintr-un lemn vechi și crăpat
pe care o poți deschide cu fantezie.
Dar important e să nu uiți pe unde-ai intrat...
Căci te vei trezi într-o nervură de frunză
într-o dantelă de râpe și-alei,
cu intersecții și poduri de sticlă,
până când nu vei mai știi ce cale să iei,
până când n-o să mai crezi că e numai himeră
ci ți se va părea APROAPE REAL
iar timpul se va-ncolăci ca o cobră captivă
și nu o să mai curgă de-a pururi egal.
Vei intra în poveste zicând că-i acasă
și că minciuna ei e-un iatac cunoscut
familiar o să-ți pară zidul de umbră
pe care iedera hipnozei a crescut.
Și nu doar că nu vei mai știi...ci, odată ajuns,

n-o să mai VREI să te-ntorci în lumea de ieri 
făcută din nisipul unui sacrificiu real
din despărțiri... interludii... dureri...

Ci te vei roti mereu, prins în anaforul vrăjit,
neînțelegând că acolo nu mai e nimic de trăit.

17 mai 2019