grațios...
să urce sau să coboare i se părea
de prisos,
căci nu mai curgea prin artere și vene
ci înflorea-ciorchine pe falange curbate
și țâșnea prin coaste, prin tâmple, prin gene-
se făcea lac de lumină. Vedeam cum se zbate.
Vedeam cum peștii ardeau vâlvătaie
în balta făcută din unde de-aramă
peste care cădea sălbatica ploaie
a trupului meu prins în capcană
(Stăteam pe mal, voiam să mă tângui, să strig...
De jur-împrejur se făcea noapte deplină și frig)
Și poate m-aș fi-ndurat a mă desprinde
de tot
dar nu știam cât timp mai am înainte
și cât mai pot...
până când tăul va fi fost ochi de globule-nghețate
cu valuri încremenite și maluri care s-au strâns
ca niște margini de-arsură veche, pe vindecate,
oblojite de tulburare deșartă și plâns.
Abia atunci aș fi-ndrăznit să pășesc, crezând că mă ține
pojghița-aceea .
Și-abia atunci ai fi rostit fermecat, mai mult pentru tine:
„Iată femeia!”
10 septembrie 2019, fotografie Noell Oszvald
Comentarii