o fată începe a dansa, fără veste...
Liberă se rotește pe vârfuri, precum
dansatoarele de demult, din poveste.
Numai că orașul e sufocat de căldură
iar bărbați și femei picotesc împreună
privind neatent prin ferestre de zgură
la fata ce plutește -descătușare nebună...
Asemenea ei, într-o zi, izbucnește anume
o flacără în ochii noștri goi -curcubeu...
În biserica unde merg, uneori, i se spune
„CHIPUL FRUMOS AL LUI DUMNEZEU”...
Îndrăgostitul o numește „IUBIRE” deplină,
cerșetorul crede că „MILA” e numele-i sfânt!
Ceea ce pentru soare este „ZIUA” senină
iar „BUNĂTATEA” -pentru omul simplu și blând...
........................................................................
În piața cu aerul vibrând de fierbințeală,
nestrăbătută de vreun câine stingher,
subțire ca o trestie, frumoasă și pală
fata parcă pleacă sau parcă vine din cer,
căci nici chitară, nici tamburină
nu-i acompaniază rotirea de fulg,
ci numai bătaia din palme-lumină,
dă ritm dansului aceluia, în amurg!
Asemenea ei, într-o zi, izbucnește anume
o flacără în ochii noștri goi -curcubeu...
În biserica unde merg, uneori, i se spune
„CHIPUL FRUMOS AL LUI DUMNEZEU”...
Îndrăgostitul o numește „IUBIRE” deplină,
cerșetorul crede că „MILA” e numele-i sfânt!
Ceea ce pentru soare este „ZIUA” senină
iar „BUNĂTATEA” -pentru omul simplu și blând...
În piața cu tăcerea zăbovind, stăruitoare,
deodată fata începu să cânte, deslușit,
iar cântecul ei se-nălță peste-oraș, peste zare-
imn al iubirii și-al bunătății fără sfârșit!
Asemenea ei, se-aprinde-ntr-o zi
o flamă-n conștiința cea secată...
dar nu avem puterea de-a îngădui
să lumineze taina-i fermecată
și nu dăm voie-urechilor să știe
iar ochii ni-i plecăm, bolnavi de moarte,
spre a nu permite deșteptarea vie
a inimilor înghețate și deșarte...
În oraș căldura se-așterne, cărbune,
iar pentru a înnăbuși cântecul, la apus,
rând pe rând oamenii-nchid ferestrele către lume
ca niște porți între cei vii și cei care s-au dus...
..................................................................
În piață mai e acum doar un câine cenușiu
căci fata, unduind ca o flacără vie, a dispărut...
Și-asemenea câinelui bătrân, urlând a morțiu,
își plâng oamenii adormiți destinul pierdut...
(traducerea mea pentru SUR LA PLACE, Jacques Brel)
SUR LA PLACE
„Sur la place chauffée au soleil
Une fille s’est mise à danser
Elle tourne toujours, pareille
Aux danseuses d’antiquités,
Sur la ville il fait trop chaud
Hommes et femmes sont assoupis
Et regardent par le carreau
Cette fille qui danse à midi
Ainsi certains jours, paraît
Une flamme à nos yeux
A l’église où j’allais
On l’appelait le bon Dieu
L’amoureux l’appelle l’amour
Le mendiant la charité
Le soleil l’appelle le jour
Et le brave homme la bonté
Sur la place vibrante d’air chaud
Où pas même ne paraît un chien
Ondulante comme un roseau
La fille bondit, s’en va, s’en vient
Ni guitare ni tambourin
Pour accompagner sa danse
Elle frappe dans ses mains
Pour se donner la cadence
Ainsi certains jours, paraît
Une flamme à nos yeux
A l’église où j’allais
On l’appelait le bon Dieu
L’amoureux l’appelle l’amour
Le mendiant la charité
Le soleil l’appelle le jour
Et le brave homme la bonté
Sur la place où tout est tranquille
Une fille s’est mise à chanter
Et son chant plane sur la ville
Hymne d’amour et de bonté
Mais sur la ville il fait trop chaud
Et, pour ne point entendre son chant,
Les hommes ferment les carreaux
Comme une porte entre morts et vivants
Ainsi certains jours, paraît
Une flamme en nos cœurs
Mais nous ne voulons jamais
Laisser luire sa lueur
Nous nous bouchons les oreilles
Et nous nous voilons les yeux
Nous n’aimons point les réveils
De notre cœur déjà vieux
Sur la place, un chien hurle encore
Car la fille s’en est allée
Et comme le chien hurlant la mort
Pleurent les hommes leur destinée”
Comentarii