Ar fi putut ajunge departe, spre toamnă,
căci nu era cal mai frumos, mai grozav ca al lui
atât că „departe” și-„aproape” nimica nu-nseamnă
în tărâmul de neguri al NIMĂNUI...
Poate c-ar fi vrut... nu-i așa?
veacul din drum să-l suie-ntr-o clipă
dar vai! calul lui șchiopăta,
calul lui șchiopăta de-o aripă...
Vraja eternă se-ncleia pe umăru-i gol
și geaba aruncă el pieptenele în urmă
căci nu s-nchegă, ca-n poveste, codru de umbră
ci numai smârc de ceață, abur și nămol...
Poate c-ar fi vrut... nu-i așa?
munții din cale să-i răstoarne-ntr-o clipă
dar vai! calul lui șchiopăta,
calul lui șchiopăta de-o aripă...
Atunci, cu spaima în piept, azvârli înapoi
oglinda de argint, cu chipul său în ea
însă nu se făcu ocean nesfârșit, cum credea
ci numai o baltă de lacrimi, umbre și noroi...
Poate c-ar fi vrut... nu-i așa?
peste moarte să treacă-ntr-o clipă
dar vai! calul lui șchiopăta,
calul lui șchiopăta de-o aripă...
9 decembrie 2021
Comentarii