Pasărea de culoarea mării din fereastra mea
nu avea nume -deci... nici nu era.
Imaterială ședea acolo -verzuie flamă
ca o părere de zburătoare
fără să se teamă
fără să știe că o privesc,
că o numesc
și că astfel o zidesc
în mintea mea răbdătoare...
Ca o frunză era
pasărea verde, pasărea...
Numai că eu am pus-o în zidărie
-tot fără ca ea să știe-
construind încordată
o mănăstire peste ea.
...Și-a fost o mănăstire de catifea.
Și înaripată.
13 ianuarie 2022
Comentarii