Mulți martori au spus, mulți au jurat
că-n piatra-naltă-a falezei era o femeie...
care încă trăia...
care încă trăia...
Ziceau că i-au zărit coapsa de catifea
și că au ascultat ticăitul îndepărtat
al pulsului ei, dumnezeiască scânteie,
că avea părul bogat risipit
în mărăcinișul de pe coastă
și degetele înfipte în nisipul albit
spălat de marea albastră.
Și-apoi, murmurau... „o femeie adevărată
și ferecată
în piatră nu-i chiar ceva neobișnuit...”
Dar nimeni nu știa că-n nopțile amare
femeia cea străină atingea
cadrul calcificat al ușii către mare
și dintr-o altă viață-și amintea
că ușa -astăzi moartă-
parcă
s-a fost deschis, în mintea ei, cândva...
16 aprilie 2022
(fotografie Jarek Kubicki)
Comentarii