„Mi-e dor de lucruri neîntâmplate”-
mi-a spus,
(și chiar îi era)
„mi-e dor de mărul care stă să cadă”...
...O, am rostit, știu -dar el nu va cădea
ci o să capete, pe ram,
acea transparență secretă
de luminare de Paște
și de lacrimă neplânsă
din care nu tristețea se naște...
Cu vremea, însă,
fructul etern se va face
tot mai greoi, mai hapsân,
tot mai imposibil
tot mai povară
și atunci, într-o seară
el o să scufunde pomul bătrân
într-o crevasă ce coboară-n abis.
Sau poate
că toate
acestea nu se petrec
cum am zis...
Pentru că lucrurile neîntâmplate
sunt, pentru mereu, cu finalul deschis.
29 mai 2022
Comentarii