și se uita în miezul pământului.
Genele ei albe și împletite frumos
ca degetele amanților morți
deschideau în adâncuri drumuri și porți,
se făceau rădăcini în mâlul nisipos,
și o fixau în solul gălbui.
Căci ea era iubita nimănui...
O! dacă-ar fi găsit-o la timp
pe femeia adusă de ape-n lagună...
Ar fi putut să fie mireasă, apoi să aibă copii...
i-ar fi fost de-ajuns ca să treacă printre cei vii
și să apună
într-un alt anotimp.
Numai că așa... nemișcată zăcând
și săpată-n în propria-i nemurire
ea devenea doar țărmul mângâiat în neștire
de înecații care poposeau, pe rând...
21 septembrie 2022
Comentarii