șarpele blând dormea fără să tresară
iar pielea lui cenușie, frumoasă
se alcătuia -cămașă de zale-
petală cu petală, în ninsoarea ușoară...
Și ce fericite erau nopțile sale!
Nu știa, șarpele-copil, că afară
pregătiseră cuțite, lame, cosoare
și tocătoare
să mi-l omoare
deîndată ce va ieși
strălucitor
din strânsoare.
Ca apoi, în pielea lui minunată
ei să pună pe altcineva
ales întâmplător
-un nimeni, un călător-
ghemuit ca-ntr-o raclă de catifea
solzoasă și spiralată...
Iar acela e drept că nu va trăi,
dar nici nu va muri
niciodată.
1 octombrie 2022
Comentarii