ODAIA CU POVESTE

 

Pe vremea aceea, țin minte
în spatele ușii, adormită, era o poveste
dintr-acelea cu sfârșitul incert
iar eu mă mișcam cu grijă, ușoară,
a câta oară,
treceam cuminte
ca să nu o deștept
(se trezesc așa de ușor poveștile-aceste)
ca să n-o sperii și să vrea să fugă,
căci o poveste e o fărâmă de rugă
spusă în gând...
E-un bob de ploaie pe tâmplă.

E atunci când nimic bun nu ți se mai întâmplă.
și când nici altă frumusețe nu e pe pământ...

(Și totuși, știi, am visat, am visat
mai demult, odată,
că am deschis ușa vecină
și m-am apropiat...
Iar înăuntru am găsit o candelă, o lumină
îngenuncheată.

Și că din odăița aceea n-am mai plecat.)



19 decembrie 2022