tu te scalzi de o mie de ori în aceeași apă
a aceluiași râu, nemuritor ca și tine,
în vârtejul care se duce și vine
și-n care nu poate să-ncapă
decât un sicriu
din frunze, cochilii și oase de pești.
În apa care sapă, și sapă...
Acolo, tulburat de miracol, tu încă trăiești...
În timp ce deasupra, pe podul subțire
legând, tainic, nimicul de nimic
oameni cu torțe se-agită și dau de știre
că în adânc se vede licărind o femeie,
că se zărește pantoful ei mic
prins în furtuni de curcubeie
și rochia de atlas, purpurie
pulsând și zbătându-se într-o doară
de parcă
femeia ar fi învelită într-o inimă exterioară
care încearcă
să rămână caldă și vie...
Oh! rogu-vă, dar trimiteți o barcă,
trimiteți un om
să-mi pescuiască sufletul volburat
de nesomn...
Trimiteți un om adevărat
sau, dacă nu, alegeți un alt suflet neîngropat...
9 ianuarie 2023
Comentarii