încolăcindu-și gâtul pe glezna mea
apoi făcându-se vrej, suindu-mi pe mână-
m-a-nvăluit -liană, ca iedera.
Dar eu căutam în minte un cântec potrivit
din cealaltă viață
un cântec pe care, dintr-o îndepărtată dimineață,
îl știam... sau doar credeam că l-am auzit.
Și inima mea căuta...
Așa că, după o vreme, aplecată pe gâtul ei de mătasă,
mi-am amintit...
Atunci, în șoaptă i-am îngânat
litania cea prelungă, frumoasă
ca un sărut
și peste penele ei ca zăpada am tot bocit...
Până când... până când n-am mai știut
dintre noi două care e cea care-a cântat
și care, fără de tihnă și lumină, a murit...
7 iulie 2023
Comentarii