SFÂRȘITUL

 



Se rupse apa focului, deodată,
iar naștere precum aceea n-a mai fost
nicicând...
fierbea deasupra ceața blestemată
fantasmă semeață,
și-apoi, în curând,
luceferii se prăvăliră, cascadă
în adânc, căutând adăpost.

iar bucăți de Univers au căzut
ca la-nceput
-învălmășite-n zăpadă...

O, ce mai noapte perfectă și fermecată!
cu ochi de femeie
și curcubeie
pe față...


Numai că-n toată Calea Lactee
nu mai era nimeni-nimeni în viață
ca să o vadă!


13 august 2023

 

 

 

 

Comentarii