cu podoabe de sidefuri și alte minuni,
ușor ca negura ce separă nevăzutele lumi
bătea cărarea pe unde alții niciodată n-au fost
dar pe care ea părea că dintotdeauna o știe...
Căci o străbătea cu ochii închiși, pe de rost.
Și-acum părea o flacără de cenușă aprinsă în zare
printre nisipurile mereu mișcătoare
unde îngerii bătrâni își caută adăpost.
„Știu drumul... și-am să mă-ntorc” a spus, bucuroasă.
Numai că-n spate nu mai era cărare, ci doar o crevasă...
25 septembrie 2023
Comentarii