dar groapa se umplea mereu cu apă...
(un timp, au curs peste noi sfori de frunze din cer,
ne-au trecut peste cap poduri ușoare
din fire de iarbă crescute sub pleoapă
și purtate pe aripi de zburătoare)
...în timp ce eu mă gândeam: „...în mâlul dens, oare,
cine-ar putea să încapă?”
Groapa nu avea nici o formă. Și nici adâncime n-avea
racla fluidă...
Atât că el, truditorul, nu-nțelegea
că nu se poate mai mult s-o deschidă
în afund
și că e timpul să se oprească.
Lângă noi, odihnită pe prund,
era, ca un lințoliu, o plasă pescărească...
(Mult mai târziu, când stelele-au căzut în undă
m-am dus să văd ce încerca să ascundă
împletitura aceea...
și-am zărit atunci, ghemuită, femeia
împodobită cu scoici și crustacee,
cu lotuși și inăriță.
Și parcă nici nu era chiar o femeie
ci doar o ondină-fetiță,
cu părul prins într-o fundă
de alge, cu ochii umbriți de-aterine
cu gambe lucioase, de nisip și lumine,
cu degete crispate, albastre,
înțepenite de frig.
Și-apoi am văzut că avea un cârlig
de pescar, înfipt între coaste...)
23 octombrie 2023
Comentarii