Mușca nesătul din luna-felie
(adică din ciobul de lună-agățat
în nucul din fața casei de lut).
Ca dintr-o pasăre vie
mușca. Îi era foame, era abătut
și fărâme de raze-i cădeau pe bărbie.
Vedeți, dacă-ar fi fost tânăr și necugetat,
dacă nu i-ar fi dat prin gând,
dacă n-ar fi știut
ce face, lumea l-ar fi iertat.
Însă el era atât de bătrân încât
nu mai venea nimeni să-i țină de urât
sau, poate, numai moartea, din când în când.
Și-atunci, drept osândă, trupul lui cu oase albastre
ca un felinar chinezesc din hârtie, făcut anume,
rămase să lucească-n nopțile din cealaltă lume
peste grădinile și casele noastre...
22 aprilie 2024
Comentarii