Știu că l-au îngropat de viu, într-o noapte
la marginea drumului către apus.
Și el nu s-a zbătut.
Știa despre moarte
cam tot ce era de reținut
-adică tot ce vreodată s-a spus.
Atât că acela a continuat să trăiască...
În nara-i dreaptă, o nuia de alun
își croi drum și-l făcu să respire tiptil...
în ochiul stâng o frunză de rostopască
deschise drum vederii spre adâncul cel bun
iar de multe ori ploaia l-a scăldat ca pe-un copil;
prin încăperile inimii șarpele-casei ascuns
se porni să ticăie rar, ca un altfel de puls...
Apoi, pământul i-a făcut loc să renască.
Treaz și atent, la oră târzie
visă, rând pe rând, zăpezile toate
împărțite pe jumătate
de lama orizontului, viorie.
Trăia. Și-ar fi putut să se ridice deodată
din învelișul său dens
numai că lumea de sus nu mai avea sens
și părea tot mai veche și tot mai îndepărtată.
21 iunie 2024
Comentarii