Sus, tocmai sus, o fereastră era deschisă
în turnul circular, cel cu o mie de ferestre.
De jur-împrejur, zvâcnea marea ca o minciună
și deasupra plutea pâlpâirea cea bună
a luminii celeste.
Iar în golul ferestrei se vedea
o biată himeră ucisă.
Coada cu solzii de smalț încă sclipea
dar capul, cu coamă bogată, era căzut într-o parte,
aripile-i întoarse în jos -două toarte-
aveau linia descendentă atât de blândă
și ochii... oh! ochii... uimirea lor tristă
zăcea agățată în dunga orizontului, tremurândă...
Abia mai târziu s-a văzut, peste turn, vulturul gri
cum se rotea răbdător și tăcut, în tării,
fără să știe că himerele, de fapt, nu există...
16 iunie 2024
Comentarii