L-au țintit fără greș, spre zori, pe când se oprise
șovăind, pe drumul din piatră spartă...
El venea dintr-un ținut vestic, împărătesc
și tocmai ieșise dintr-o noapte fără spaime și vise,
(pe-aproape, ca un semn rău,
un pui de nor zăcea agățat pe o poartă
și alături începea, încet, să crească un hău...)
Iar toți cei ce l-au văzut povestesc
că acela simțise deja mirosul de moarte
și că a ezitat, parcă, puțin:
să rămână sau să meargă mai departe?
Atunci l-au lovit în plin.
Un singur proiectil, făcut dintr-un ban de argint învechit
l-a izbit în piept, cu răsuflarea-i grăbită-
iar flacăra vie din cușca-i toracică s-a chircit
ca o pasăre sugrumată, neînțelegând... uimită.
Apoi însă, apoi... ceva s-a-ntâmplat...
În rană, ca un bob de grindină s-a topit picătura cea ucigașă
și cu toții au văzut, și-au plâns, și-au îngenuncheat:
căci, minune! sângele-i fumegând s-a scurs pe cămașă...
Iar sângele lui era făcut din argintul cel mai curat.
30 iulie 2024
Comentarii