Cu cât întârzia pe drum ore mai multe,
cu atât aerul de deasupra făcea rădăcini
și se lungea, nerăbdător să intre-n pământ-
în largul câmpiilor sau în grădini.
Degete ca pânza de paing, nevăzute
unduiau de sus iar omul putea să asculte
cum își caută iarba de aer o pală de vânt
să o ajute
să călătorească, pentru ca apoi să se fixeze în sol...
Ca să poată respira, el ar fi trebuit să fie o târâtoare
sau un pește cu solzi de aramă
căci, altfel, ridicat în picioare
s-ar fi înăbușit sub orizontul gol,
cu inima lipsită de orice simțire și stoarsă.
Ca un fruct găunos.
Așa că, spre seară, ajuns pe mal fără nădejde sau teamă,
se întinse pe firul fluviului mut,
se făcu șarpe de apă și lut
și dispăru pentru totdeauna în țara de jos.
Adică, în lumea întoarsă.
4 august 2024
Comentarii