TUNELUL

 




Secundă cu secundă
se făcea dimineață-n tunelul abandonat
și-un soare mic urca pe bolta lui cea scundă
luminând ierbile crescute-ntre șine,
bogat....

Luminându-mă și pe mine.

În miezul muntelui, nevăzut,
tunelul era o construcție în inel
-de aceea, nu puteai intra și nici ieși din el-
iar toate se desfășurau acolo fără-nceput,
întotdeauna la fel.

Așa îmi trecu viața... În inelul vrăjit
eram o cetate
de articulații și oase
unde nimic nu se petrecea prea curând.

Și-apoi, într-o zi, la sfârșit,
îndepărtate
clopote se auziră, frumoase,
în cerul pământului de deasupra, sunând...




27 aprilie 2025

Comentarii