-pentru fiecare om în parte
și fiecăruia după nume și chip-
căci până să vină ceasul pentru călătorie
nimeni nu știa încotro sau cât de departe
se-ndreaptă; și nici cum se face această vrăjitorie.
Iar nu cu trenuri plecau oamenii, ci cu corăbii din nuiele,
ușoare și blânde ca aerul prăvălit peste ele.
Bărbatul ajunse devreme. Însoțitorii săi
deodată s-au prefăcut în umbre și-n fanate fotografii,
cu toate că păreau încă vii
și pregătiți de marea sărbătoare.
Însă numai el, tânăr și fără de păcat
văzu corabia venind pe tainicele căi
de nisip și de sare.
Și numai el, singur, în acea zi de marți a plecat.
17 mai 2026

Comentarii