„Am fost acolo...” -mi-a spus-
„am fost acolo unde nimic nu se-ntâmplă!”
Și l-am crezut. Căci avea o stea căzătoare,
ca o floare
stacojie, pe tâmplă...
Apoi a privit în sus.
Cometa i se prelingea pe față -
era o lacrimă lungă
și roșie. Era o picătură de viață...
Știam că nu mai are răgaz-
și că voia să se-ntoarcă, s-ajungă
în tăcerea din care venise, până la asfințit.
În timp ce cometa îi aluneca pe obraz.
(„Atât, atât o să mai rămână”
-m-am gândit-
„până când lacrima sângerie
o să-i cadă, ușoară, pe mână.
Iar el măsoară timpul și știe...”)
....................................................
Și-am făcut ca alunecarea să-i fie
fără sfârșit.
4 octombrie 2026

Comentarii