În urmă cu niște ani, mergeam la Costinești... Găsisem o pensiune mai curând rustică, unde prietenia gazdelor făcea cam jumătate din plăcerea vacanței. Noi veneam , mai întotdeauna, în primele zile de septembrie, când diminețile începeau să fie mai reci . Mai reci, dar și mai albastre. În 2005, îmi amintesc că, într-o zi, mi-am cumpărat de pe plajă un disc CAMEL, contrafăcut, căci era încă raiul contrafacerilor și puteai să găsești orice muzică doreai, livrată de un „comerciant” serios, cu toată marfa vârâtă elegant într-o geantă de voiaj , jerpelită pe la colțuri și cu fermoare care pierduseră demult lupta cu „închis-deschis”.
Seara , târziu, când am ajuns la pensiune, gazdele dormeau deja. Afară era un bar micuț , cu un CD player obosit . Am scos discul din carcasă și am ales o piesă , la întâmplare... Sub bolta de viță erau măsuțe cu fețe de masă în carouri, și, la acea oră târzie, numai acolo lumina rămăsese aprinsă și cădea pieziș, printre frunze. Soțul meu mi-a adus un pahar de Campari... Cred că l-am băut, spun CRED pentru că, dintr-o dată, în liniștea moderată prietenos de greieri, s-a auzit muzica... Aș putea să explic astăzi de ce în noaptea despre care vă vorbesc, ascultând o piesă muzicală aleasă la întâmplare, am avut sentimentul că niciodată nu va mai fi așa. Atunci n-am înțeles pentru ce mi se frângea inima privind lumea aceea la scară umană , alcătuitătă din muzică, flori rustice, fețe de masă în carouri, greieri și întunericul ca o vrajă...de ce scena aceasta avea să-mi rămână agățată pe peretele inimii, pentru totdeauna...
Atunci nu aveam cum să știu...
Acum însă, știu. Căci pe 24 septembrie, în același an, cam la trei saptămâni de la noaptea despre care vă povestesc, o viitură a distrus rondurile de flori, barul, livada, grădina de legume, cuptorul de pâine, a umplut parterul casei cu nămol amestecat cu motorină, a desfăcut gardul, a omorât-o pe vecina care n-a apucat să iasă din casă, a unit lacul cu marea , a rupt calea ferată, a inundat grădinița, cu copii în ea, cu tot, a distrus obeliscul...
Gazdele au scăpat cu viață. Pe prietenul nostru, viitura l-a surprins în barul de-afară, împreună cu băiatul lui, adolescent, care-și strângea câinele lup în brațe. S-au urcat pe bar, apoi pe grinda care ținea fermele acoperișului; când apa a ajuns aproape de învelitoare, băiatul i-a spus : „tată, trebuie să spargi acoperișul, că altfel murim toți trei aici”. L-a spart cu pumnii. Au ieșit. S-au salvat .
În timp, au refăcut ceea ce s-a mai putut reface.
N-a mai semănat niciodată cu ceea ce fusese .
...Și nici prietenul nostru n-a mai fost la fel, de atunci...
...........................................................................
P.S. În acel început de toamnă din 2005, în noaptea despre care vă vorbesc, piesa pe care am ales-o le întâmplare era SIMPLE PLEASURES/ CAMEL- pe care am găsit-o greu pe net, în interpretarea din noaptea aceea ( înregistrare studio) .
Mai târziu, am încercat să evoc , într-o traducere FOARTE liberă, povestea parfumului rămas treizeci de ani închis într-o odaie, în așteptarea unei femei ce nu avea să se mai întoarcă, poveste făcând parte, definitiv și fără speranță, din întâmplarea de atunci :
https://soundcloud.com/racso2099/simple-pleasures
Când a ieșit din încăperea rotundă
Mireasma ei a rămas în aerul gol ;
Au trecut treizeci de ani , ca o undă
și parfumul este încă acolo, domol ….
Cât îmi place să sorb , ca pe-o boare
Aerul din urma ei , neclintit
O joacă a destinului , neiertătoare
Îmi frânge sufletul ostenit …
Simple și vechi bucurii
Comori de argint , sidefii ,
Să mă treceți timpul înot ,
Să mă duceți departe de tot …
Fără viață, demult uitați ,trandafirii
Pe masa așternută doar pentru noi... iată, plouă …
Și-n fereastră, chipul iubirii
Îmi împarte lumea în două
Pe când afară peste câmpul verzui
Dansează vântul și cântă, în vale ….
Delicate îndurări amărui
În zilele mele, aproape egale…
Simple și vechi bucurii
Comori de argint , sidefii ,
Să mă treceți timpul înot ,
Să mă duceți departe de tot …
Comentarii