Ne făceam casă chiar în ochiul lui Dumnezeu,
chiar în lacrima lui aproape rotundă.
Tu aduceai iarba pe brațe. Iar eu
îngrijeam de copacii cu coaja plăpândă.
Noaptea suiai dealul neînchipuit de încet , în cămașă,
atunci totul mirosea a sulfină...
( ah! lacrima Domnului, izbucnind pătimașă
ca o ploaie inversă, în grădină)
Ce de păduri împrejur, era plin
de lucruri ivite înainte de a le fi gândit cu totul
lumina lunii se oprea puțin
domesticită, să ne-mpingă cu botul
Puteai uita să stingi lumina , din grabă,
căci după ce plecai la culcare
Domnul trimitea un înger șchiop și de treabă
să sufle-n lumânare
Nevoind să dorm, nevoind să-ți părăsesc somnul de fel
trăncăneam ore-ntregi, în șoaptă, cu el...
Comentarii