Dar nu e nimic, nu-i așa?... e doar o săgetare
în piept.
În rest -copacii plutind împrejur, în ninsoare
și țipătul drept
al puiului de lună
pe care-l știu bine
din vremea nebună
când așteptam fără să știu că aștept...
Și nici pe cine.
Nimic nu-i schimbat
și nimic nu mă doare.
Această lentoare
nu mă-nspăimântă defel.
Doar totul e cum știam, e la fel.
De-aceea mă uit, cu blândețe, la fluidul vital
cu geometrie difuză
la neprețuitul, roșiaticul val
ce mi se-ntinde, straniu, pe bluză,
pipăind, cu degete transparente de-acum,
săgeata muiată în umbră și scrum
care-mi crește, ca o tijă de floare, sub sân.
Și nu vreau să rămân...
4 februarie 2022
Comentarii